Predica Părintelui Ilie Cleopa la Învierea Domnului

Hristos a înviat !

Iubiţi credincioşi,

Astăzi prăznuim praznicul praznicelor şi sărbătoarea sărbătorilor. Astăzi este bucurie duhovnicească pretutindeni în lumea creştină. Astăzi Domnul şi Dumnezeul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos a luminat toate prin învierea Sa. Cerul şi pămîntul după cuviinţă să se veselească, căci lumina Învierii Domnului a umplut de lumină cerul şi pămîntul şi iadul şi pe toţi cei ţinuţi în legăturile morţii cu nădejdea învierii, la veşnică veselie i-au adus prin coborîrea Mîntuitorului în iad. Astăzi Hristos, viaţa noastră a pus temelie nouă neamului omenesc prin învierea Sa şi a încununat toate minunile preaslăvite făcute de El pe pămînt.

Astăzi este ziua Învierii Domnului, biruinţa împăcării, surparea războiului, stricarea morţii şi înfrîngerea diavolului. Astăzi după dreptate ni se cade să repetăm cuvintele profetului Isaia: Unde-ţi este, moarte, biruinţa ta? Unde-ţi este, moarte, boldul tău? (Osea 13, 14; I Corinteni 15, 55). Astăzi uşile de aramă le-a zdrobit Stăpînul Iisus Hristos şi pe însăşi numirea morţii a schimbat-o, căci nu se mai numeşte moarte, ci somn. Mai înainte de venirea lui Hristos şi de iconomia Crucii, însuşi numele morţii era foarte înfricoşat. Că omul cel dintîi, după ce a fost creat de Dumnezeu, cu moarte a fost ameninţat: Din pomul cunoaşterii binelui şi răului să nu mănînci, căci, în ziua în care vei mînca din el, vei muri negreşit (Facere 2, 17).

Şi proorocul David zice prin Duhul Sfînt: Moartea păcătoşilor este cumplită (Psalm 33, 20). Dar nu numai moarte se numea despărţirea sufletului de trup, ci şi iad. Ascultă şi pe patriarhul Iacob, zicînd: Veţi pogorî bătrîneţele mele în iad (Facere 42, 38). Iar proorocul David zice: Dumnezeu va izbăvi sufletul meu din mîna iadului (Psalm 48, 16).

Dar după ce Hristos Dumnezeul nostru S-a adus jertfă pe cruce pentru noi şi a înviat din morţi, a transformat moartea în somn, ca un iubitor de oameni. Căci în loc de moarte, adormire şi somn se zice mutarea noastră din cele de aici. Ascultă însuşi pe Mîntuitorul, zicînd: Lazăr, prietenul nostru, a adormit şi merg să-l trezesc (Ioan 11, 11). Căci precum ne este nouă uşor a scula pe cel ce doarme, aşa şi Stăpînul nostru Cel de obşte poate învia pe cei morţi. Însă de vreme ce cuvîntul zis de Domnul era nou şi străin şi ucenicii nu l-au înţeles, mai arătat le-a zis: Lazăr a murit! (Ioan 11, 14).

Încă şi marele Apostol Pavel, dascălul lumii, scriind tesaloni-cenilor, zice: Despre cei ce au adormit, nu voim să fiţi în neştiinţă, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi care nu au nădejde. Că de credem că Iisus a murit şi a înviat, tot aşa credem că Dumnezeu, pe cei adormiţi întru Iisus, îi va aduce împreună cu El. Noi cei vii, care vom fi rămas pînă la venirea Domnului, nu vom lua înaintea celor adormiţi (I Tesaloniceni 4, 13-15).

Aţi văzut, fraţilor, că pretutindenea moartea se numeşte adormire şi somn? Aţi văzut cît de strălucită este biruinţa Învierii lui Hristos? Prin Învierea Domnului nenumărate bunătăţi ni s-au dat. Prin înviere amăgirea diavolilor s-a pierdut. Prin înviere biruim moartea. Prin înviere trecem cu vederea viaţa cea de acum. Prin înviere către răsplata cea veşnică ne sîrguim. Prin înviere, cu trup fiind înfăşuraţi, de cei fără trup ne apropiem dacă vom voi.

Astăzi biruinţele cele strălucite ale noastre s-au făcut. Astăzi Hristos Domnul a biruit moartea şi pe tiranul diavol l-a surpat, iar nouă cale către mîntuire prin înviere ne-a dăruit. Deci toţi să ne bucurăm, să săltăm şi să ne veselim că Mîntuitorul a biruit moartea şi iadul şi pentru mîntuirea noastră pe toate le-a lucrat.

Iubiţi credincioşi,

În cele ce urmează dorim să arătăm pe scurt cu ce fel de trup vor învia sfinţii şi drepţii lui Dumnezeu, precum şi păcătoşii, în ziua învierii cea de obşte de la sfîrşitul lumii. Despre acestea vorbind, aducem în mijloc cuvîntul Sfintei Scripturi, care arată că patru vor fi însuşirile şi darurile sfinţilor şi ale drepţilor la învierea cea de apoi. Acest adevăr îl arată prealuminat marele Apostol Pavel, care zice: Se seamănă trupul întru stricăciune, înviază întru nestricăciune. Iată darul nestricăciunii! Se seamănă întru necinste, înviază întru slavă. Iată darul strălucirii! Despre acest dar al strălucirii, şi Domnul a zis: Atunci drepţii vor străluci ca soarele întru împărăţia Tatălui lor (Matei 13, 43). Se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere. Iată darul puterii! Se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc. Iată darul subţirătăţii! Cei înviaţi vor avea trupuri uşoare, duhovniceşti, nestricăcioase, adică nemuritoare, asemenea îngerilor (I Corinteni 15, 42-44).

Dar fiindcă am amintit şi de trupurile păcătoşilor din vremea învierii, să ştiţi că mare deosebire vor avea trupurile celor răi de ale sfinţilor şi drepţilor în ziua judecăţii de apoi. Trupurile păcătoşilor vor arăta starea cumplită în care au trăit pe pămînt şi înfricoşatele pedepse ce îi aşteaptă, cînd le va zice Domnul: Duce-ţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui (Matei 25, 41).

Şi vor fi trupurile acestora înfricoşate la vedere şi pline de spaimă. În locul strălucirii se vor îmbrăca cu adînc de întuneric, care va semăna cu întunericul cel din afară al iadului. Şi după cum strălucirea fericiţilor va fi însoţită de frumuseţe preaminunată, tot aşa, trupurile păcătoşilor vor avea mare spaimă şi urîciune. Şi măcar că vor avea nestricăciune ca şi drepţii, această nestricăciune o vor avea pentru a se chinui veşnic în iad şi niciodată a se mistui.

Însă, dacă dorim să avem fericire veşnică la învierea de apoi, să nu fim fără de grijă, ci cu frică şi cutremur să slujim Preabunului nostru Dumnezeu pînă la ultima noastră suflare. Chiar dacă cineva ar fi împodobit cu toate faptele bune, nu poate fi fără grijă în veacul de acum. Mîntuitorul ne spune că: Cine va răbda pînă la sfîrşit, acela se va mîntui (Matei 10, 22). Să luăm pildă de la corăbierii care vin cu corăbiile pline de multe bogăţii şi bunătăţi. Ei priveghează pururea, chiar cînd ajung la liman sînt cu mare grijă ca nu cumva să se lovească cu corabia de vreo stîncă şi să li se întîmple primejdie şi pagubă mare.

Auziţi ce zice dumnezeiescul părinte Ioan Gură de Aur în această privinţă: “Să nu fim nepăsători şi nerecunoscători faţă de binefacerile care le-am luat prin Învierea Domnului. Nici să zicem: iată, Postul Mare a trecut, de acum putem să fim fără de grijă. Căci acum, mai mult decît înainte, trebuie să avem mare grijă pentru suflet ca nu cumva trupul întărindu-se, pe suflet să-l facă mai neputincios. Ca nu purtînd grijă pentru rob, de stăpîn să ne lenevim. Căci nevoinţa noastră duhovnicească este pentru toată viaţa”.

Iubiţi credincioşi,

Zice Sfîntul Apostol Pavel: Oricine se luptă, se înfrînează de la toate (I Corinteni 9, 25). Iar Sfîntul Ioan Gură de Aur zice: “Am lepădat povara postului, dar n-am lepădat şi rodul postului. Căci este cu neputinţă şi osteneala postului a o lepăda şi rodul postului a-l secera. A trecut osteneala nevoinţelor, dar să nu treacă rîvna faptelor bune. S-a dus postul, dar să rămînă evlavia. A trecut postul cel trupesc, dar n-a trecut şi postul cel duhovnicesc, care este mai bun decît acela, iar acela pentru acesta s-a făcut”.

Prin postul duhovnicesc înţelegem lucrarea faptelor bune, pe care sîntem datori să le facem toţi cei ce sîntem botezaţi în numele Preasfintei Treimi şi credem în Hristos Cel înviat din morţi. În fruntea faptelor bune care ne ajută cel mai mult la mîntuirea sufletului este iubirea creştină. Fără iubire, fără iertare şi milostenie nu este mîntuire, nu sînt Paşti, nici bucurie în suflet, nici înviere din moartea păcatelor, nici pace în inimile noastre.

Iată o istorioară adevărată despre doi creştini certaţi unul cu altul, care s-au împăcat în noaptea de Înviere.

Doi oameni, buni prieteni creştini, au ajuns la o ceartă din lucrarea diavolului de la nişte lucruri de nimic. Unul, din fire mai iute, l-a înjurat şi l-a insultat greu pe celălalt cu prilejul unei întîlniri familiare. Şi astfel s-a aşternut între ei o mare duşmănie. Deşi cel ocărît şi batjocorit dorea să-l dea în judecată pe cel ce l-a nedreptăţit şi l-a înjurat, mai ales că la acest lucru îl îndemnau mulţi, el totuşi n-a făcut aceasta şi dorea din toată inima să restabilească pacea şi prietenia cea mai dinainte. Dar celălalt nu voia cu nici un chip să-l înţeleagă, ci spre duşmănie îl pornea prin purtările şi vorbele sale cele rele.

A început Postul Mare, se apropiau Sfintele Paşti şi între ei nici o schimbare nu se făcuse, măcar că mergeau amîndoi în fiecare Duminică la Sfînta Biserică. În Sîmbăta Mare s-au spovedit amîndoi, urmînd să se împărtăşească la Sfînta Liturghie, în noaptea Învierii. Preotul, care cunoştea bine ce se petrecea între ei, îl povăţuia de multe ori pe cel ce întreţinea starea de duşmănie, ca să-şi revizuiască gîndurile şi vorbele sale şi să-şi ceară iertare. Acelaşi îndemn şi canon stăruitor de pocăinţă i-a dat şi la spovedanie. Dar el, deşi s-a făgăduit, n-a făcut aceasta. Spre miezul nopţii, clopotele cu sunetul lor duios, chemau poporul la Sfînta Înviere. Unul a păşit pragul bisericii cu adîncă mîhnire în inimă, că nu este iertat de vecinul său. Al doilea a intrat în biserică cu frică pentru că nu şi-a îndeplinit canonul, ci avea încă răutate şi duşmănie, la care îl îndemna mereu blestematul diavol.

Slujba Învierii se desfăşura înălţător în mireasma dumnezeiască ce plutea în Sfînta Biserică. Duios şi convingător a început la strană cîntarea: “Ziua Învierii şi să ne luminăm cu prăznuirea şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm. Şi să zicem, fraţilor, şi celor ce ne urăsc pe noi, să iertăm toate pentru înviere şi aşa să strigăm: Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcînd şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”. Fiori puternici i-au zguduit sufletul şi trupul, lacrimi fierbinţi i se prelingeau pe obraz şi rotea ochii în toate părţile ca să vadă pe vecinul său. Nu i-a fost greu să-l descopere.

Chiar în acel moment, acela se strecura prin mulţime către dînsul, i-a ieşit înainte şi s-au îmbrăţişat, zicînd încet: “Hristos a înviat!” După răspunsul plin de dragoste al vecinului: “Adevărat a înviat!”, a adăugat cu şi mai multe lacrimi în ochi: “Iartă-mă, dragul meu, iartă-mă! Nu se va mai întîmpla niciodată felul cum m-am purtat cu tine. Sfînta Înviere a lucrat puternic asupra mea şi m-a învăţat că nu-i bine, nici evanghelic, nici creştineşte, nu-i omeneşte ceea ce am făcut eu cu tine, în timp ce tu ai răbdat şi aşteptat cu încredere acest ceas al împăcării. Astfel satana s-a prăbuşit, Hristos Domnul S-a preaslăvit prin lucrarea puternică a Învierii Sale, duşmănia s-a spulberat, pacea şi dragostea s-au reaşezat între ei la vremea cuvenită şi cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste au primit Sfînta Împărtăşanie. Domnul Cel pururea viu şi prezent în Taina Sfintei Euharistii i-a binecuvîntat şi le-a întărit împăcarea, care n-a mai fost tulburată în timpul vieţii lor, deşi răutăciosul diavol căuta să-i tulbure din nou.

Cît de mult are de învăţat fiecare din noi, din acest exemplu zguduitor de reîntoarcere sinceră la Hristos a acestor două suflete şi de retrăire adevărată în El, prin biruinţa puternică a Sfintei Învieri! Cît de mult ar trebui noi să ne revizuim gîndurile, simţirile şi purtările şi să ne apropiem cu inima înfrîntă şi smerită, cu inima plină de credinţă şi dragoste de Potirul Sfintei Împărtăşanii, ca să-L primim pe Hristos Domnul nostru Cel pururea viu şi gata oricînd să se sălăşluiască între noi, precum spune aşa de limpede în Sfînta Sa Evanghelie: Cel ce mănîncă Trupul Meu şi bea Sîngele Meu, rămîne întru Mine şi Eu întru el (Ioan 6, 56).

Vrem noi să ne hotărîm pentru aceasta? Este spre folosul nostru, spre folosul vieţii pămînteşti şi cereşti. Pentru că numai uniţi cu Domnul nostru Iisus Hristos vom putea înţelege mai bine şi mai adînc adevăratul rost al vieţii noastre pămînteşti. Vom păşi sigur biruitori pe drumul sfintei desăvîrşiri morale şi spre slăvile nesfîrşitei vieţuiri în cele cereşti.

Iubiţi credincioşi,

Astăzi este Paştile Domnului. Astăzi Hristos, Viaţa noastră, a biruit moartea, iadul şi pe diavolul. Astăzi ni s-au deschis porţile raiului şi ale Împărăţiei Cerurilor. Astăzi îngerii se bucură împreună şi preamăresc pe Dumnezeu.

Deci să lepădăm din casele şi inimile noastre toată răutatea, toată întristarea şi păcatul şi să primim cu bucurie pe Hristos Cel înviat. Să ne închinăm Crucii pe care S-a răstignit Hristos. Să sărutăm mormîntul din care a înviat Domnului. Să urmăm cu credinţă şi nădejde pe Mîntuitorul nostru, împreună cu Maica Domnului, cu Apostolii, cu toţi sfinţii, cu părinţii şi înaintaşii noştri. Să ne sărutăm duhovniceşte frate cu frate, să ne împăcăm, să ne iubim unii pe alţii căci astăzi am dobîndit iertarea şi mîntuirea prin Înviere. Nimeni să nu fie trist, nimeni să nu-şi piardă credinţa şi nădejdea în necazurile vieţii, căci Hristos Cel înviat este cu noi. Îl purtăm în noi şi rămîne în veci cu noi, de vom rămîne în dragostea Lui şi-I vom păzi poruncile.

Cu această credinţă dătătoare de viaţă, care ne dă putere şi biruinţă, să cîntăm împreună cîntarea Învierii: “Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcînd şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”. Amin.

Hristos a înviat !

şi pastorala la sărbătoarea Sfintelui Paşti din 2008 găsită în doar două locuri: site-ul BOR şi radiovaticana.org

CUVÂNT PASTORAL AL PREAFERICITULUI PĂRINTE PATRIARH DANIEL LA SĂRBĂTOAREA ÎNVIERII DOMNULUI 2008

În aceste zile de Sfânta Sărbătoare a Sfintelor Paşti să ne bucurăm de prezenţa iubitoare şi sfinţitoare a lui Hristos Cel Înviat în sufletele şi în casele noastre. Să-L preamărim mulţumindu-I pentru binecuvântarea şi pacea pe care ni le dăruieşte când Îl căutăm pe El. În acelaşi timp, să transmitem şi noi bucurie şi pace în jurul nostru, prin cuvânt şi faptă, mai ales ajutând pe cei bolnavi, pe cei săraci, pe cei bătrâni, pe cei nevoiaşi, pe cei întristaţi şi necăjiţi, pe cei îndoliaţi sau îndureraţi. Să nu uităm în rugăciunea şi iubirea noastră pe fraţii noştri din străinătate, îndeosebi pe cei ce se află departe de România. Să folosim timpul Sfintelor Paşti pentru a întări comuniunea de iubire între părinţi şi copii, între soţi ş soţii, între prieteni, între vecini, să căutăm „pacea cu toţi şi sfinţenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul” (Evrei 12, 14).

În lumina marelui Praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos şi a rugăciunii Sfinţilor Săi, vă adresăm tuturor părinteşti doriri de sănătate şi mântuire, de pace şi bucurie, de ajutor de la Dumnezeu în toată fapta cea bună, dimpreună cu salutarea pascală: „Hristos a înviat!”.

„Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu-Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!” (II Corinteni 13, 13).

Al vostru către Hristos-Domnul rugător,

† D A N I E L

PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

Amar, amar Daniele cum te-ai coborât întru cele de jos, tocmai când ai crezut că te înalţi. Cine să te plângă şi cine să te jelească de n-ai ştiut tu, mai întâi, să-ţi plângi sărmanul tău suflet. Dumnezeu să te ierte!

Pericolele creaţionismului în educaţie

Consiliul Europei
Adunarea Parlamentară

Ediţie provizorie
Pericolele creaţionismului în educaţie
Rezoluţia 1580 (2007)*

1. Scopul acestui raport nu este a pune în discuţie sau a combate o credinţă – dreptul la libertatea de credinţă nu permite aceasta. Scopul este de a avertiza împotriva anumitor tendinţe de a prezenta o credinţă drept ştiinţă.

2. Pentru unii oameni Creaţia, în ce priveşte credinţa religioasă, dă un sens vieţii. În orice caz, Adunarea Parlamentară este îngrijorată de posibile efecte negative prin răspândirea ideilor creaţioniste în sistemului nostru de educaţie şi de consecinţele pentru democraţiile noastre. Dacă nu suntem atenţi, creaţionismul ar putea deveni o ameninţare la adresa drepturilor omului care este o preocupare de prima importanţă pentru Consiliul Europei.

3. Creaţionismul, născut din negarea evoluţiei speciilor prin selecţie naturală, a fost pentru o lungă perioadă un fenomen aproape exclusiv american. În prezent ideile creaţioniste au tendinţa de a-şi găsi calea în Europa şi răspândirea acestora afectează câteva state membre ale Consiliului Europei.

4. Ţinta principală a creaţioniştilor din ziua de azi, majoritatea dintre ei fiind creştini şi musulmani, este educaţia. Creaţioniştii caută să se asigure că ideile lor sunt incluse ca programă şcolară. Creaţionismul însă, nu poate pretinde a fi disciplină ştiinţifică.

5. Creaţioniştii pun sub semnul întrebării caracterul ştiinţific al anumitor puncte în ce priveşte cunoaşterea şi argumentează că teoria evoluţiei este doar una din multe alte interpretări. Ei acuză cercetătorii că nu furnizează evidenţe suficiente pentru a stabili teoria evoluţiei ca fiind validă ştiinţific. Dimpotrivă, ei îşi apără afirmaţiile proprii considerându-le ştiinţifice. Nici una dintre acestea nu rezistă unor analize obiective.

6. Asistăm la răspândirea unor moduri de gândire ce contestă cunoaşteri acceptate despre natură, evoluţie, originea noastră şi locul nostru în univers.

7. Există un risc real de a fi introduse seriose confuzii în mintea copiilor noştri între ce are legătură cu convingerile, credinţele, idealurile de toate felurile şi ce are de-a face cu ştiinţa. O atitudine “toate reprezintă acelaşi lucru” poate părea atrăgătoare şi tolerantă, dar în realitate este periculoasă.

8. Creaţionismul are multe aspecte contradictorii. Ideea “intelligent design”, ultima versiune a creaţionismului şi cea mai rafinată, nu neagă un anumit stadiu evolutiv. În orice caz intelligent design, prezentat într-un fel mult mai subtil, caută să-şi înfăţişeze prezentarea într-un mod ştiinţific şi aici stă primejdia.

9. Adunarea a insistat permanent că ştiinţa este de importanţă fundamentală. Ştiinţa a făcut posibile îmbunătăţiri considerabile în condiţiile de viaţă şi muncă şi nu este un factor nesemnificativ în dezvoltarea economică, tehnologică şi socială. Teoria evoluţiei nu are nimic de a face cu revelaţia divină ci este construită pe dovezi.

10. Creaţionismul afirmă că este bazat pe rigoare ştiinţifică. În realitate metodele folosite de creaţionişti sunt de trei feluri: aserţiuni pur dogmatice; folosirea distorsionată a unor citate ştiinţifice, câteodată ilustrată cu fotografii superbe; şi suportul din partea unor cercetători mai mult sau mai puţin cunoscuţi, dintre care majoritatea nu sunt specialişti în aceste domenii. Prin aceste metode creaţioniştii caută a fi pe placul ne-specialiştilor şi a semăna îndoiala şi confuzia în mintea acestora.

11. Evoluţia nu este simplă chestiune de evoluţie a fiinţelor omeneşti şi a populaţiilor. A o nega poate avea consecinţe serioase asupra dezvoltării societăţilor noastre. Avansurile în cercetarea medicală cu scopul de a combate efectiv bolile infecţioase precum SIDA sunt imposibile dacă principiul de bază al evoluţiei este negat. Nu putem fi pe deplin conştienţi de riscurile implicate în declinul semnificativ al biodiversităţii şi al schimbării climatice dacă mecanismele evoluţiei nu sunt înţelese.

12. Lumea noastră modernă este bazată pe o istorie lungă, în care dezvoltarea ştiinţei şi tehnologiei formează o parte importantă. În orice caz, abordarea ştiinţifică încă nu este bine înţeleasă şi aceasta face susceptibilă încurajarea dezvoltării a tot felul de fundamentalisme şi extremisme. Totala respingere a ştiinţei este cu siguranţă una dintre cele mai serioase ameninţări la adresa drepturilor omului şi a drepturilor civile.

13. Războiul împotriva teoriei evoluţiei şi a susţinătorilor săi, îşi are originea de regulă şi se regăseşte în extremismul religios îndeaproape aliat cu mişcările politice de extremă dreapta. Mişcările creaţioniste dispun de putere politică reală. Ceea ce trebuie subliniat, si aceasta a fost expus de câteva ori, este că unii susţinători strict ai creaţionismului sunt pentru înlocuirea democraţiei cu teocraţia.

14. Toţi reprezentanţii de frunte ai religiilor monoteiste au adoptat o atitudine mult mai moderată. Papa Benedict XVI, de exemplu, ca şi predecesorul său Papa Ioan Paul II, salută astăzi rolul ştiinţelor în evoluţia umanităţii şi recunoasşte că teoria evoluţiei este “mai mult decât o ipoteză”.

15. Predarea tuturor fenomenelor privitoare la evoluţie ca teorie ştiinţifică fundamentală este de aceea crucială pentru viitorul societăţilor noastre şi al democraţiilor noastre. Pentru acest motiv trebuie să ocupe o poziţie centrală în programa şcolară şi în special între cursurile de bază, câtă vreme, la fel ca oricare altă teorie, este în măsură să reziste unei verificări profund ştiinţifice. Evoluţia este prezentă pretutindeni, de la prescripţia de antibiotice în supradoză ce incurajează apariţia bacteriilor rezistente până la abuzul de pesticide în agricultură ce cauzează mutaţii ale insectelor asupra carora pesticidele nu mai au nici un efect.

16. Consiliul Europei a subliniat importanţa predării despre cultură şi religie. În numele libertăţii de expresie şi a credinţei fiecăruia, ideile creaţioniste, ca oricare altă poziţie teologică, pot fi prezentate ca un adaus la educaţia culturală şi religioasă, dar nu pot pretinde respectabilitate ştiinţifică.

17. Ştiinţa furnizează antrenamentul de neînlocuit în rigoarea intelectuală. Nu caută să explice “de ce lucrurile există” ci să înţeleagă cum lucrează acestea.

18. Investigaţia asupra influenţei crescânde a creaţioniştilor arată că argumentele dintre creaţionism şi evoluţionism merg mult dincolo de dezbaterea intelectuală. Dacă nu suntem atenţi, valorile ce reprezintă esenţa şi baza Consiliului Europei, vor fi sub directa ameninţare a fundamentaliştilor creaţionisti. E una din obligaţiile parlamentarilor Consiliului de a reacţiona înainte de a fi prea târziu.

19. De aceea Adunarea Parlamentară îndeamnă insistent statele membre şi în special autorităţile educaţionale ale acestora:

19.1 să apere şi să promoveze cunoaşterea ştiinţifică;

19.2 să întărească predarea fundamentelor ştiinţei, istoria acesteia, originea, natura, metodele şi limitele ei, împreună cu predarea cunoaşterii ştiinţifice obiective;

19.3 de a face ştiinţa mai uşor de înţeles, mai atractivă şi apropiată de realităţile lumii contemporane;

19.4 de a se opune ferm predării creaţioniste ca disciplină ştiinţifică pe picior de egalitate cu teoria evoluţionistă şi în general de a sta împotriva prezentării ideilor creaţioniste în oricare altă disciplină decat religia;

19.5 de a promova predarea evoluţiei ca teorie ştiinţifică fundamentală în programa şcolară.

20. Adunarea salută faptul că 27 de Academii ale Ştiinţei din statele membre ale Consiliul Europei au semnat, în iunie 2006, o declaraţie de predare a evoluţiei şi cheamă academiile de ştiinţă care nu au făcut-o încă să semneze declaraţia.

* Dezbaterea Adunării din 4 Octombrie 2007 (a 35-a Şedinţă) (vezi Doc. 11375, raportul Comitetului de Cultură, Ştiinţă şi Educaţie, raportor: D-na Brasseur). Text adoptat de Adunare la 4 October 2007 (a 35-a Şedinţă).

http://assembly.coe.int/Main.asp?link=/Documents/AdoptedText/ta07/ERES1580.htm

Crăciun fericit!

Iar naşterea lui Iisus Hristos a fost aşa: mama Lui, Maria, logodită fiind cu Iosif, mai înainte de a fi ei împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Iosif, logodnicul ei fiind drept şi nevrând să o dea în vileag, îşi puse în gând să o lase în ascuns. Dar pe când se gândea la acestea, iată, Îngerul Domnului i se arătă în vis, grăindu-i: “Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, pentru că cel zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Şi ea va naşte Fiu şi-I vei pune numele Iisus, căci Acesta va mântui pe poporul Său de păcatele lor”. Şi toate acestea s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a spus de la Domnul, prin proorocul, care zice: “Iată, fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu şi-L vor numi Emanuel, care se tâlcuieşte “Cu noi este Dumnezeu”. Şi Iosif, după ce se deşteptă din somn, făcu aşa precum îi poruncise Îngerul Domnului şi luă la sine pe Maria, logodnica sa. Şi Iosif n-a cunoscut-o pe ea, până ce-a născut pe Fiul său, Unul Născut şi I-a pus numele Iisus.

 

În zilele acelea ieşi poruncă de la Cezarul August să se înscrie toată lumea. Această înscriere, cea dintâi se făcu pe când Quirinius era guvernator al Siriei. Şi toţi se duceau să se înscrie, fiecare în oraşul său. Iosif s-a suit şi el din Galileea, din orăşelul Nazaret, în Iudeea, în oraşul lui David, ca să se înscrie cu Maria, logodită cu el, care era însărcinată. Pe când ei erau acolo, se împlini vremea ca ea să nască, şi născu pe Fiul ei, Unul Născut şi-L înfăşă în scutece şi-L culcă într-o iesle, pentru că nu mai era loc pentru ei în casa de oaspeţi.

 

În împrejurimi erau nişte păstori, care stăteau noaptea pe câmp, lângă turma lor, făcând de strajă cu rândul. Şi iată, un Înger al Domnului stătu lângă ei şi slava Domnului străluci în jurul lor şi mare frică îi cuprinse. Îngerul însă le-a zis: “Nu vă temeţi! Iată, vă vestesc bucurie mare, de care se va bucura tot poporul, pentru că astăzi vi S-a născut, în oraşul lui David, un Mântuitor, care este Hristos Domnul. Şi acesta vă este semnul: veţi găsi un Prunc înfăşat în scutece şi culcat într-o iesle”. Şi deodată s-a alăturat Îngerului o mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: “Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire”. Şi după ce Îngerii s-au dus de la ei în cer, păstorii vorbeau unii către alţii: “Să mergem deci, până la Betleem ca să vedem cuvântul ce ni s-a vestit, pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut”. Şi veniră în grabă şi aflară pe Maria, pe Iosif şi pe Prunc culcat în iesle.

Şi după ce-L văzură, au vestit ceea ce li se spusese despre Pruncul acesta. Şi toţi, câţi auzeau se minunau de cele spuse de păstori. Iar Maria păstra toate cuvintele, cumpănindu-le în inima ei. Şi păstorii se întoarseră la turma lor slăvind şi lăudând pe Dumnezeu, pentru toate câte auziseră şi văzuseră, aşa cum li se spuseseră.

 

Când pe cer văzut-au Magii stea nemaivăzută încă,

Strălucind pe-a omenirii de păcate noapte-adâncă,

Înţeles-au că e steaua unui Împărat ce vine,

Lumea toată să-L slăvească şi pe veci Lui să se închine!

 

Şi-ncărcând pe-a lor cămile daruri scumpe, cum anume

Magii n-au mai dus nici unui Împărat din larga lume,

Au pornit în căutarea Celui care-avea să vină,

Sufletele să le umple de Cereasca Lui lumină!…

 

Pe când însă Împăraţii au palate aurite,

Împăratul omenirii se născu-ntr-un ţarc de vite,

Şi-naintea frunţii Celui care-avea să poarte spinii

Cei dintâi îngenuncheat-au mieii, boii şi asinii!…